globe-trotter-turtle

Budapest 6-14 decembrie

2010-12-08T00:01:00.003+02:00

După 9 luni de pauză, de lene și treabă prea multă, cu călătorii nedocumentate în Panama City, în San Jose, în Valea Jiului (de două ori), în Chișinău (de două ori), în Wiesbaden, Mainz, Stuttgart,Frankfurt, în Alexandria, în Beograd, Zagreb, Venezia, Vilach, Ljubljana, Split, Korcula, Sarajevo, Mostar, în Piatra-Neamț, Cluj, și Tîrgu-Mureș, tzestoasa traseistă revine. Și promite să documenteze lafel de obositor ca până în februarie și să scrie numai cu diacritice.
Deeci, am ajuns în Budapest, la invitația companiei de teatru Pano-Drama, la un workshop de documentare pe subiectul crimelor cu motivație rasială împotriva romilor din Ungaria din ultimii 2 ani.
După cum este deja (prea) cunoscut, în Ungaria partidul de extremă dreaptă Jobbik, care avea și o organizație para-militară fascistă - noua gardă maghiară, intrată de curînd în afara legii, a intrat în parlament și în coaliția de guvernare. cu o campanie agresivă anti-romi pe lângă care ”scăpările” politicienilor români par (deși nu sunt) minore... perioada de popularitate a Jobbik coincide și cu un număr de crime și tentative de omor, prin incendiere și împușcare, asupra unor familii de la marginea satelor de romi. cocktail-uri molotov, case arse din temelii, copii de 4 ani împușcați și motocicliști cu arme automate. astea-s banalitățile, cred adevărate, pe care le găsește oricine pe internet.
O descriere în amănunt a contextului și a crimelor în raportul Amnesty International.
Mai multe sper să aflu în continuare.
Deocamdată stau într-un apartament aproape de centrul turistic, cu Mihaela și cu un dramaturg englez care îmi spune că e în căutarea unei forme de teatru atât de propagandistică încât să manipuleze pe TOATĂ lumea. știe că e imposibil, dar zice că trebuie să ne punem mize mari. sunt de acord. eu am camera cea mai mică și cu caloriferul stricat așa că mă încălzesc la un radiator. mâncăm ceva noodles chinezești destul de bune, la unul dintre puținele locuri ieftine din centru. Colegul nostru se plânge că în Anglia teatrul s-a umplut de pop-stars și toată lumea lucrează pentru bani. zice că puțini dramaturgi ar fi de acord să lucreze dacă nu ar fi plătiți. zice că și-a dat seama că asta e o fundătură așa că a renunțat deodată la toate angajamentele, a plecat în research vreo lună prin Japonia, iar acum s-a mutat din apartamentul din centru înapoi la maică-sa și e absolut falit. zice că de la workshop-ul ăsta ar vrea să afle și care sunt prejudecățile lui. că noi în zona artistică o ardem așa deschiși și liberali și ar fi interesant să vedem până unde merge deschiderea asta. și unde devenim și noi intoleranți. mă gândesc și eu la prejudecățile mele... nu îmi găsesc niciuna :))))))))))))))))))))))))

Carribean Boat

2010-02-02T06:06:00.004+02:00

Dupa lungi asteptari in port, ne imbarcam pe o panga micuta, cu motor zdranganitor si capitan solid, urmatorii: 14 adulti, intre care eu si matei suntem singurii straini; 4 copii (fetite) cu varste aproximative intre 4 si 12 ani; doi sugari; 3 caini care arata maidanezi, super-panicati, tinuti cu sfoara de gat de stapana si inghesuiti la picioarele noastre; un papagal colorat si lafel de panicat. in aceasta formula 14+4+2+3+1+capitan gonim prin marea caraibelor spre Laguna de Perlas...

Bluefields/Puerto

2010-02-02T05:56:00.003+02:00

Soda del Puerto

2010-02-02T05:41:00.004+02:00

In asteptarea barcii noastre, intrebam in port unde putem bea o cafea si niste baieti ne recomanda locul de mai jos. eu iau un suc care se cheama Grenada, are multa gheata si nu reusesc sa identific din ce fruct este stors. dar e bun. matei comanda ceva mic dejun cam scarbos + o cafea (se pare) buna. langa noi la o masa mai sunt doi domni amarati care iau micul dejun la birtul portului. doamna care ne serveste (impropriu spus, de fapt doar prepara mancarea si bautura, iar noi le luam de la "bar" :) e hotarata si cam ursuza. peretii sunt pictati cu fructe, fata de masa lafel, atmosfera e sleezy-funky. Iata:

Carribean Bits in Bluefields

2010-02-02T05:17:00.004+02:00

Bluefields e un oras-port la marea caraibelor, colorat, pestrit, aglomerat, incurcat, potential periculos, populat de meztisos si de descendenti ai africanilor din jamaica. noi ajugem aici pentru o noapte+o zi in drum spre Laguna de Perlas. vibe-ul orasului e foarte misto, foarte viu, oamenii sunt zgomotosi si zambitori, totul e inflorat si colorat, pe ritmuri de reggae. ne cazam la un hotel ok, pe strada principala, aproape de politie, unde ne intampina o negresa mare si interesata de i-pod-uri. tot ea ne recomanda un restaurant pe malul marii, unde mancam niste shrimpi de senzatie - mai intai un asa-numit shrimp cocktail/varianta carribe - crevetii gatiti intr-un sos superbun pe baza de lamaie, praz, rosii, si alte mirodenii. apoi creveti empanadas, adica pane. perfecti. a doua zi ne trezim de dimineata si mergem in port. ne luam bilet, dar mai avem de asteptat vreo ora, in care ne invartim prin oras. iata-l:

El Rama Stop

2010-02-01T05:38:00.004+02:00

El Rama e un orasel murdar sarac si agitat in care ne facem schimbul autobuz-barca pentru Bluefields, orasul cel mai mare de pe coastra caribeana a nicaraguei. nu sunt prea multe de facut aici. totusi, poti sa il saluti pe iisus in mijlocul orasului... sa bei ceva la bar las vegas... sa te uiti la un meci de fotbal de prima liga nicaraguana... sau sa astepti linistit barca.

Chesiiiiiiooooos

2010-02-01T05:02:00.006+02:00

33 de grade celsius afara. vreo 42 in autobuz. in schoolbus. galben. soare. rugina. caldura. pantalonii se lipesc de vinilinul scaunelor. pielea se lipeste de vinilinul scaunelor. managuamanaguamanaguamanaguamanagua. ramaramaramaramarama. masayamasayamasayamasaya. fiecare ajutor de sofer urla directia autobuzului. urca o doamna cu un copil mic cu capul mare care seamana izbitor cu mini-me. incepe sa cerseasca. scutura de umar fiecare pasager. deocamdata suntem doar vreo 10, dar tot urca oameni. urca o femeie cu bauturi in punga. are cateva zeci de pungi colorate. sodas... sodas...sodas frescos... oamenii cumpara, sparg plasticul cu dintii si beau asa, din punga. femeia cu sodas o asteapta rabdatoare pe cea cu copilul. cersetoarea termina turul autobuzului si se aseaza calma cu copil cu tot pe un loc din spate. ramaramaramaramaramaramaramaramaaaaaaa. urca tot mai multi oameni, se aseaza cate trei pe bancile lipicioase. muste, caldura, soare, tipete, sarsanale, genti, un vanzator de ceasuri, frescos, frescos, frescos... urca o grasa. Chesiiiiooooos. Chesiiiioooos. Chesiiioooos. nici nu imi dau seama cum se prinde ca cineva vrea. parca fara sa faca omu niciun semn il simte pe cumparator. autobuzul porneste in sfarsit. in spatele femeii cu quesillos a aparut inca una, tot grasa, cu sortulet, tot cu quesillos. striga amandoua... chesiiiooooos. prima incepe sa onoreze o comanda. scoate un lighean, din lighean o tortilla, dintr-o punga de plastic o felie de branza, din alta casoleta un pumn de varza. isi tine echilibrul perfect. autobuzul goneste. franaaaa. chesiiioooooooooos. miroase a varza in tot autobuzul. femeia se sprijina de un spatar cu spatele, iar cu mainile toarna smantana in tortilla infasurata ca un fel de saorma. se sterge pe sort de unsoare si imparte saormele. apare un orb obez, pe la vreo 18 ani, cu ochii lipiti, condus de un baietel, se tine de scaune si trage oamenii de maneca. unii ii dau bani. chesiioooos. a doua femeie grasa se apuca si ea de treaba. chesiiiiiooooos. prima deja a vandut vreo 6 bucati. fara sa scape nimic pe jos, fara sa murdareasca pe nimeni. orbul trece de femeia cu quesillos, amandoi se imping in oamenii de pe scaune. orbul se asaza linistit in spatele meu, pe un scaun gol. franaaaaaaa. chesiooooooos. urca altul. frescoooooos. sodaaaas. chesiiiiooooos. apare un baiat tanar, imbracat cuminte, ajuta o baba sa isi care sarsanele de rafie. baba se asaza in mijlocul schoolbus-ului, pe saci. tanarul amabil si civilizat incepe sa predice. turuie intruna ceva legat de dumnezeu, de bine si rau, de faptele oamenilor. chesioooooos. chesiiioooos. autobuzul nu mai pleaca. vinilinul lipeste. miroase a varza. chesiiooooos. ne uitam pe geam. soferul si ajutorul de sofer incarca rabdatori niste pachete care par de detergenti. sau de ingrasaminte. chesioooos. cred ca sunt peste 200 de pachete. oamenii le incarca unul cate unul. baiatul continua sa predice. vorbeste tare, cu aplomb. in spatele lui a urcat unul care vinde vitamine. predicatorul scoate si el ceva pliante pe care incepe sa le vanda prin autobuz. chesiiooooos. celalalt imparte in stanga si-n dreapta vitamine negre. chesiiiiooooos. ma uit deasupra oglinzii soferului. the safety of your children is our responsibility... porniiiiiiim. in sfarsit. chesiiiiiiiiiiioooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooos.

*am facut cam 10 astfel de drumuri cu schoolbus-urile prin nicaragua si nu am simtit niciodata miros de transpiratie.
**in toate aceste drumuri nimeni niciodata nu a tipat, nu s-a rastit, nu s-a certat, nu a injurat, nu a intrebat soferul de ce stam atata timp in drum sau pe doamnele grase de ce sunt trei care vand acelasi lucru intr-un autobuz supraaglomerat. da, suntem pe un alt continent.

Si, tot pentru atmosfera, iata-l pe starul local, Gustavooo Leyton :)

Lizard on the Wall

2010-02-01T04:55:00.005+02:00

Un Geko mic pe tavanul hotelului din Managua. care by the way e foarte cozy, cu o camera mare cu pat dublu+pat simplu si hamac afara. tinut de o familie, al carei baiat ne cere 20 de dolari sa ne duca cu masina pana la statia de autobuz pentru Bluefields la 5 dimineata. altfel e baiat simpatic, a auzit de Gica Hagi si de Dan Petrescu si crede ca si Penev sau Pancev sunt tot nume romanesti.

Leon Colonial Afternoon

2010-02-01T04:41:00.003+02:00

Dupa un nou drum suprarealist cu school-bus-ul nicaraguan (despre asta in alt post) ajungem in Leon si luam un taxi pana "in centru", care e de fapt doar la cateva strazi distanta. cladiri de secol XIX, biserici imense (cea mai mare catedrala din america centrala........) lume multa, case la strada, colorate strident si in exterior si in interior, cu usile larg deschise, prin care se vede direct camera de zi (aici, in orasele mai mici casele nu au aproape niciodata hol). oameni agitati veseli galagiosi. cateva carciumi prietenoase si o galerie de arta, mai mult de pictura central-americana de secol XIX si XX, in care nu ai voie sa fotografiezi. si de fapt nici nu prea e mare lucru de fotografiat. Plus cea mai buna masa din nicaragua spaniola.

Managua by Taxi

2010-02-01T04:19:00.004+02:00

In sfarsit, dupa o plimbare de vreo 10 minute si niste copii care se tot iau dupa noi si carora le dam un suc, ne hotaram sa parasim Managua pentru o dupamasa in Leon, oras colonial cu cladiri vechi lume pestrita si mancare buna (dupa cum zice lonelyplanet). oprim un taxi si ne urcam in spate. in fata este alta doamna, dar in america centrala asta nu este o problema. oamenii sunt rabdatori, taximetristul o va duce intai pe femeie, dupa care pe noi. doamna respectiva merge se pare fix in celalalt capat al orasului, asa ca facem o plimbare de doi dolari si aproape ora prin orasul fara centru. din mahala in mahala, bag cate o fotografie...

Managua Scraps (Area Monumental)

2010-02-01T03:59:00.003+02:00

Costa Rica Best

2010-01-24T22:03:00.002+02:00

Sar putin peste posturile din/despre Bluefields/Laguna de Perlas/Awas/Nicaragua, pentru ultima si cea mai spectaculoasa intamplare de pana acum, de ieri dimineata...

Deeci. Luis este un fost coleg de facultate de-al Otiliei, costarican care are acum o agentie de turism in San Jose. de cand am ajuns in Costa Rica a fost super-amabil, ne-a aranjat cateva rezervari de hotel prin tara si ne-a dat tot felul de travel tips, in special despre cat de zambitori si fericiti sunt costaricanii si despre ce saracie si tristete este in nicaragua. anywaaay, noi planuim sa ne intoarcem in San Jose doar ca sa ne lasam bagajele si sa continuam calatoria spre caraibele costaricane. zis si facut. luis e plecat momentan dar stabilim o intalnire pentru ora 11 cu fiica lui, Sarita (care lucreaza impreuna cu el), chiar la sediul agentiei de turism din San Jose.

Insa, probabil pentru prima data in istoria ITB-ului costarican, autobuzul ajunge mai devreme. chiar cu o ora jumate. asa ca luam un taxi si mergem frumos la sediul agentiei. pe o strada pustie, curata, unde casele au toate garduri inalte de sarma groasa (ca in orice capitala latin-americana). Poarta casei agentiei este evident incuiata. sunam la usa, tipam, vine si soferul de taxi, fluiera, batem, nimic. ii cerem mobilul taximetristului si o sunam pe fata (in central-america nu functioneaza retelele romanesti de mobil). fata... nimic. taximetristul insista, nu raspunde nimeni. ne gandim ce dracu sa facem si decidem sa ramanem in fata sediului s-o asteptam pe Sarita. ca avem o tona de bagaje si ar fi cam greu sa ne plimbam cu toate prin oras. taximetristul pleaca linistit, noi ne asezam cu laptopurile in brate si curul pe bagaje si ne gandim chiar sa tragem un pui de somn. dimineata e insorita, sunt vreo 30 de grade, strada e cvasi-pustie, din cand in cand mai trece cate o motocicleta sau cate o masina.

deodata, dupa vreo 20 de minute, vedem o motocicleta cu un tip si o tipa - amandoi cu casca - cum opreste chiar in fata noastra / a agentiei. ma gandesc ca trebuie sa fie vreun angajat al lui Luis, daca nu chiar Sarita cu prietenul. dar fata ramane pe loc. tipu incepe sa coboare, si parca vad in lumina soarelui, cum in timp ce coboara scoate si un pistol. ce pizda ma-sii? in 3 secunde omu e la juma de metru de mine. il aud pe matei ca zice ceva incet langa mine, nu inteleg ce. tipu tipa ceva in spaniola, eu ma uit la pistol... e mic, de culoarea bronzului, luceste in soare... pare ca trece o ora in care eu meditez la faptul ca pistolu asta nu seamana cu niciunul de jucarie pe care l-am vazut vreodata. ma trezeste tipatul disperat al omului: BAMOS BAMOS!!!, pistolul indreptat spre pieptul meu si semnele disperate ale motociclistului spre geanta cu laptopul. de aici totul merge fast-forward - pe pilot automat ii intind geanta, omu tipa la matei, matei da geanta lui, in 3 secunde baiatu e cu laptopurile in spate, calare pe motor, o prinde pe gagica de mijloc si demareazzzzzzzzzza. peste 30 de secunde apare si o masina neagra cu geamuri fumurii din care iese un domn si intra in casa de vis-a-vis...

panica. ce cacat cautam cu laptopuri la noi pe strazi in america latina?? daca nu-i dadeam geanta ce s ar fi intamplat? ma impusca asa in drum? direct in piept? ne luam restul bagajelor in carca si o plecaaam. unde dracu mergem acum? de ce nu ne-a zis nimeni ca e o zona dubioasa? de ce nu a raspuns aia la telefon? de ce nu mi-am pastrat laptopul in ruxac si l-am bagat in geanta lui? o luam inainte. hai sa luam un taxi sa fugim dracu de aici. de ce-am luat laptopu cu mine?? care nici nu era al meu? daca nu aveam laptopuri ne-ar fi luat banii si pasapoartele? sau ar fi durat prea mult si n-ar fi riscat?? facem semn la taxiuri in disperare. nu opreste niciunul. ne ¨refugiem¨ la un colt, langa un fel de bacanie in constructie. niste domni amabili ne zic Hola... zicem si noi Hola. parca as intra in schelele alea, doar sa nu mai apara vreun motociclist. ma calmez. care sunt sansele sa fi jefuit de doua ori intr un interval de 5 minute? in sfarsit opreste un taxi. unde dracu sa mergem? pe pilot automat: a pizza hut! al centro! soferul incearca sa ne explice ca sunt doua pizzahut in centru. nu intelegem. daca ajungeam la timp? de ce n a raspuns aia la telefon? de ce dracu nu am mers undeva sa stam pana raspunde la telefon? unul dintre pizzahut-urile de care stia taximetristul s-a desfiintat. omu vrea sa ne duca la celalt, dar noi vedem repede un burgerking intr-un foodcourt. No! a Burger King! si acolo ne lasa. tara zambetelor... de ce dracu nu ne au zis ca e periculos? ce i drept in lonely planet scria sa fii atent in San Jose... matei isi la un meniu XXL, eu iau o cola si merg sa cumpar o cartela de telefon sa o sunam pe sarita si sa sunam acasa. de ce dracu n a raspuns la telefon? oare chiar ma impusca ala daca nu i dadeam laptopul? oare puteam sa sarim la bataie? ¨if you are attacked, never (never!) resist.¨ zice simplu si clar acelasi prieten al nostru Central America on a Shoe String, de la lonely planet. laptopul meu era al otiliei. laptopul lui matei era un mac vechi si fara incarcator. dar... in aceeasi geanta aveam si ghidul lonely planet. ma intorc cu cartela / sarita tot nu raspunde / matei a terminat meniul / eu beau din Cola trezita si scarboasa. centrul San Jose-ului e bestial, cu case coloniale, de secol XIX, multa lume agitata si un vibe misto. cum dracu de cate ori ai o problema sau esti in nesiguranta, pe teritoriu strain, te intorci la prietenii tai, corporatiile americane? daca nu exista pizzahut, macar un burgerking. copii ai societatii de consum brainwashed pana la capat. cum stam asa la masa la burgerkingul nostru si ne gandim unde sa lasam bagajele (sarita are acum si telefonul fix si mobilul inchise), ne aducem aminte de numele agentiei de turism a lui Luis, scris cu litere de metal chiar pe usa de care eram sprijiniti cand a indreptat baiatul pistolul spre noi: COSTA RICA BEST.

Centrul Cultural Managua

2010-01-23T03:53:00.005+02:00

In centrul cultural ni se interzice intrarea deci e greu de spus ce activitati se desfasoara. Dar afara e o expozitie tare cu fotografii vechi din Area Monumental, alaturi de sloganele socialiste omniprezente in oras si de... mai putin socialistul kiosk Coca-Cola:

Area Monumental / Muzeu al muzeului

2010-01-23T03:34:00.006+02:00

Muzeul din piata goala este absolut conservat, ca stil, mod de organizare a informatiei, mijloace tehnice, din anii 60-70. Cam cum aratau muzeele si la noi la inceputul anilor 90... Sau mai arata si acum, mai ales in orasele mici. Asadar un muzeu al muzeologiei. Enjoy:

Managua / Area Monumental

2010-01-23T03:14:00.006+02:00

Inainte de anii ´70, Managua era un oras colonial, ca altele in america centrala, cu piata centrala cu primarie muzeu si catedrala si case vechi vag europene in jur + o groaza de suburbii de favelas in jurul centrului. Un cutremur din anii 30 a distrus total centrul vechi, dar acesta a fost refacut identic, lafel ca in Varsovia, de exemplu. dupa care in anii ´70 a venit al doilea cutrmur care a facut praf aceeasi parte a orasului. dupa ce analize geologice au demonstrat ca sunt o groaza de falii exact sub zona centrala si intreaga zona, deja distrusa, a fost abandonata. in ultimii 40 de ani aici au ramas doar parlamentul pazit biiine de tot, muzeul orasului, catedrala ruinata in care nu se poate intra, in locul fostului Grand Hotel s-a facut un centru cultural mai mult inchis, o serie de case distruse si peticite ocupate de squatteri. Si asa a ajuns Area Monumental cam cea mai periculoasa zona a unui oras oricum periculos. Ne-am plimbat prin piata ABSOLUT pustie si stranie, am facut fotografii, am vizitat muzeul, am avut si eu si matei o senzatie clara de discomfort data de golul imens sau de turnurile bisericii abandonata cu crucea schioapa. Iar cand am vrut sa dam un ocol bisericii, am fost fluierati de paznicii muzeului, care ne-au facut semn sa ne intoarcem. am intrebat care e problema. "It is not possible to go in that direction. Dangerous aria", ne-a raspuns plat taxatoarea de la muzeu. ne-am conformat cuminti (oricum matei era de aceeasi parere) si am plecat spre centrul cultural.

Denmark Haiters at Oasis Hostel

2010-01-23T03:10:00.003+02:00

Blurry Granada People

2010-01-23T02:53:00.004+02:00

Granada Spots

2010-01-16T16:28:00.002+02:00

The Nicaraguan Way

2010-01-16T16:15:00.002+02:00

Biserica din Fortuna

2010-01-16T06:58:00.004+02:00

Arrenal Rain Forest Highlights

2010-01-14T06:32:00.002+02:00

O radacina suspecta:

Un fruct cu fata de arici:

The "walking palms", palmieri, care cresc pe orizontala, in cautarea luminii soarelui:

Mic, mic de tot, departe-departe, in mijlocul imaginii se vede un tucan ca-n povesti, cu cioc verde si barbita galbena. mai elocvent prin binoclu:

Iata si una dintre cele peste opt sute de specii de orhidee din Costa Rica:

Yep, cam putin pentru o plimbare cu vulcani, dar... It's raining man!

5 costarican minutes

2010-01-14T06:22:00.002+02:00

Iata-l pe ghidul nostru pentru excursia la vulcan. omul e tanar, simpatic, vorbeste spanioloengleza locala, ne alearga prin ploaie, ne da cate o mini-indicatie pentru diferite radacini si formatiuni ciudate, si face tot felul de glume autoironice, pe genul "haz-de-necaz". mersul imposibil al microbuzului din groapa-n groapa si din balta-n balta se cheama "the costarican massage", ca sa vedem vulcanul erupator si lava rosie si fierbinte pe vremea asta vom avea nevoie "to use our imagination more than ever", iar cand se duce sa ii conduca pe ceilalti turisti din grup la baile termale ne zice ca se intoarce imediat, "in 5 costarican minutes" :) radem obositi si nu-i mai spunem ca si minutele romanesti sunt tot asa de flexibile. si soselele tot asa de primitoare. hmmm... poate nu suntem chiar asa departe de casa....

So that's why they call it RAIN Forest!...

2010-01-14T06:13:00.001+02:00

First Costarican Meal

2010-01-14T06:00:00.002+02:00

Cam asa arata carciuma (=soda, in spaniola central-americana) in care ne-am oprit sa luam pranzul. ar trebui sa fie nepretentioasa si deci ieftina... nu este asa. e clar ca suntem in ceva punct turistic dubios in care totul e la suprapret. anyway comand o fajita (pui, ardei, ceapa, prajite + sosuri salsa&guacamole) si stau cu emotii sa nu fie deja amestecata pt ca eu detest orice produs din avocado. matei comanda ceva orez cu carne. pana vine mancarea, observam politetea costaricana:

Iata si fajita asteptata, din fericire cui sosurile separate, asa cum trebuie. e foarte buna, de departe mai buna decat orezul lui matei. mancarea + o bere si o cola + bacsis = 20 de dolari = aproape 15 euro! groaznic de scump pt bodega in care ne aflam.

The Road to Fortuna

2010-01-14T05:47:00.002+02:00

Miami by Night / by Plane

2010-01-14T05:39:00.001+02:00

Cozy Friendly Paris Airport

2010-01-14T05:30:00.002+02:00

Fortuna Underwater

2010-01-14T05:16:00.002+02:00

Dupa 2 ore jumate cu microbuzul local, iata-ne in plina ceata/ploaie/toamna calda si apasatoare. Fortuna, din cate imi dau seama e un fel de statiune uratica dar cozy, iar hotelul nostru, hotel... fortuna, e chiar in centru si are receptia pe terasa. ne cazam si ne luam si prima excursie, singura available pe ploaia asta. cu cautat de animale si plantute prin rain forest si highlight dubla-priveliste a vulcanului arrenal, cel mai activ din costa rica. daca e senin se vede lava!, ni se spune incurajator. hmm...

1st Costarican Day

2010-01-13T15:47:00.002+02:00

Buna dimineata! afara e soare si 20 de grade, stam intr-un hotel cu palmieri si conexie wireless excelenta, eu ma trezesc fara greutate la 7 dimineata si fug la receptie sa rezerv un autobuz catre Fortuna. receptionera e foaarte slow si vorbeste ceva ce ar trebui sa se cheme spanglish, o englezo-spaniola aproape neinteligibila si vorbita cam de toata lumea de la Miami incoace. pana la urma reuseste sa imi rezerve dupa vreo jumatate de ora de cautari. asa ca plecam in doua ore spre Fortuna, un orasel de munte aflat la poalele vulcanului activ Arrenal. keep in touch.

IS ?? EL

2009-12-28T23:52:00.001+02:00

Marina Abramovich - 8 Lessons on Emptyness with a Happy End

2009-12-28T23:47:00.002+02:00

Gigi meets Yerushalaim

2009-12-28T23:44:00.001+02:00

MOBSTERS

2009-12-28T23:42:00.002+02:00

Akko before Shabbat

2009-12-27T22:15:00.010+02:00

Akko e un oras mic mic in nordul Israelului, undeva intre Haifa si Tsefat. Noi ne propunem sa plecam vineri dimineata cat mai devreme cu masina ca sa ajungem in Tsefat, unul dintre cele 4 orase "sfinte" din Israel, populat de comunitati hasidice, unde matei si-a pierdut telefonul pe strada si s-a intalnit peste vreo ora cu niste baieti care il gasisera si intrebau pe fiecare om de pe strada al cui e telefonul. unde am fost si eu anul trecut, am ascultat un concert foarte tare si m-am plimbat pe strazi mici si intortocheate, Alladin-like. si unde se pare ca se mananca cea mai buna shaorma din Israel.
Insa una e sa vrei si alta e sa poti... mai ales cand suntem cinci oameni care-mai-de-care mai nehotarat. asa ca ne trezim pe la vreo 4 dupamasa cam la 60 de km de Tsefat! ceea ce inseamna ca vom ajunge in oras exact la apus, cand incepe Shabbatul. ceea ce nu e de dorit. asa ca ne oprim in primul orasel care apare in calea autostrazii. oraselul este Akko, fosta cetate medievala, ponosit si pustiu, cu mai toate magazinele si carciumile inchise, bantuit de briza si de cativa arabi rataciti.
Iata atmosfera: strazile din centru sunt goale:

Ancore plutesc pe zidurile cetatii (graferii primariei ar trebui sa lase loc ilegalilor :))

Un domn trage de scripetele din balcon...

... si bicicleta coboara din cer:

Barci cu panze navigheaza pe panourile electrice:

Trecerile de pietoni sunt la pamant:

Iar trei generatii din familia Schwartz se indoapa cu kebap de vita mini-rosii cu busuioc humus salata de rosii cu sos de mustar zacusca de ardei etc etc etc. yummy.

Tel Aviv by night - Family Portrait

2009-12-27T21:38:00.002+02:00

Si eu in mijlocul zilei, in geamul masinii:

SLAVA DOMNULUI!

2009-11-23T20:48:00.003+02:00

... ca mi-am luat camera de filmat pentru ca aparatul foto este descarcat si fara incarcator.
... ca mi-am luat fular gros si am gasit o caciula alba la o taraba pe marginea soselei, ca altfel as fi inghetat in aerul curat de munte bistritean.
... ca pot sa urlu la echipa de organizare a festivalului si astfel sa obtin spatiu de montare a decorului pentru spectacol (eu: maine la cat putem sa incepem montarea, ca inteleg ca aveti spectacol programat dimineata/el (organizator/PR/regizor tehnic) : pai dureaza o ora jumatate - e alba-ca-zapada/eu: ok, deci la 12 putem sa incepem sa montam?/el: aaaa, deci vreti sa montati.../eu: pai credeti ca putem sa jucam fara sa montam decorul?).
... ca sunt tanar si linistit, ca altfel faceam atac de cord cand domnii organizatori imi spun senini: "pai puteti monta de la 12 dar la 5 o sa fie alt spectacol inainte de dumneavoastra. da, se joaca pe aceeasi scena, o sa fie in avan-scena, cu decorul dvs. in spate... se termina la 6, mai aranjati repede ce va trebuie si la 7 incepeti."
... ca pot sa urlu dinnou, sa amenint, ca e si bogdan cu mine care urla si ameninta, si ca vor muta dracului spectacolul de la 5 in alta sala.
... ca familia mea nu e din bistrita, pentru ca lui bogdan nu vor sa ii dea nicio invitatie pentru familie/prieteni, pentru ca... s-au vandut toate cele 400 de bilete! desi inca de acum 3 saptamani vorbise pentru 10 invitatii.
... ca cineva si-a pus sloganul asta cvasi-universal pe fatada casei de vis-a-vis de hotel diana si mi-a inveselit seara pe drumul spre casa:

SLAVA DOMNULUI!
Bistrita, Romania, Lume! Te pup.

Bistrita - amabilitate confort calitate...

2009-11-23T20:36:00.002+02:00

...scrie pe reclama la hotel diana. diana sta la marginea orasului, la iesirea spre Colibita. 10 minute si 6 lei cu taxiul de la gara. in bistrita 6 lei scrie 6 lei face - taximetristul iti da restul la fix. tu multumesti politicos si el te saluta amabil. la diana totul pare conform sloganului, receptionera raspunde promt, completez un formular ssimplu, si ma trimite in camera draguta cu soare caldura tv si doua paturi. care ma imbie la soooomn. asa ca fac repede un check la conexia wireless - care merge mai bine decat la mine acasa, urmaresc rezultatele alegerilor, depasesc rapid momentul si ma culc fericit. sanatoriul diana.

Batumi @ Night

2009-10-31T00:02:00.006+02:00

Kvariati Beach

2009-10-30T23:46:00.006+02:00

Dupa ce ne relaxam cu cazarea cozy si khatchapuri-urile delicioase si enorme, ne bagam intro marshutka si mergem intrun sat de pe langa Batumi la o plaja posibil pustie (ca, dupa cum ziceam, Batumi e un fel de neptun deci mega-aglomerat si tipator). noi intentionam sa ajungem in satul Gonio sa vizitam cetatea dar drumul ne-a dus in satul vecin Kvariati (prin Gonio am trecut pe plaja fara sa ne dam seama:). asa ca ne am pus la plaja si am facut si baie printre pietre suparatoare dar intr-o apa limpede limpede, epurata de orice urma de fiinte vii. probabil de la petrolul azero-turco-georgiano-rusesc.
Iata situatia aglomerata pana la refuz din marshutka - unde intalnim primii (si singurii) cetateni de culoare din Adjaria:

Iata plaja din Kvariati, cu sezlongurile pontice si un raulet care se varsa direct in mare:

Un baiat trist vanzator de traditional porumb pontic:

Si eu cu monica in our usual moods:

Dupa cum se vede si e simplu ca buna-ziua, in Georgia soarele apune in mare :)

Adjarian Khatchapuri

2009-10-25T16:14:00.004+02:00

Ne bagam la un restaurant-fast-food de litoral (oricum Batumi pare un fel de Mamaia mult mai de bun simt si mult mai ieftin) si comandam traditionala barcutza locala. khatchapuri adjarian (am uitat sa spun ca Batumi este capitala Adjariei - republica autonoma in interiorul Georgiei; adjarienii sunt tot un fel de georgieni, din aceeasi familie lingvistica, dar sunt nationalisti si autonomi). iar placinta locala se face ca un fel de barcutza-peinirli italienesc si de cele mai multe ori capata si un ou ochi in mijloc. ceea ce pe mine ma dezgusta profund asa ca imi comand fara. anyway placinta se dovedeste mandria culinara a georgiei si unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am mancat vreodata:

In fast-food fotografiez steagurile prietene (in ordine - ucraina, turcia, adjaria, georgia, statele unite):

Hmmm.... where are the Russians??

Armenian-Georgian Hospitality

2009-10-25T16:01:00.004+02:00

Pana la urma fetele ne gasesc gazda potrivita. o familie de georgiano-armeni (ea Nino, el Vartan:) cu doi copii mici care o rup umpic pe engleza, si cei doi bunici armeni care vorbesc cu noi in ruseste, de parca am intelege. vom locui impreuna cu ei in casa (de fapt intelegem pana la urma ca ei fac un fel de schimb - familia cu copiii se muta acasa la bunici, iar bunicii vin sa stea cu noi) si primim camera noastra dubla, mare, curata, cu un pat dublu imens si inca doua single, cu biblioteca tri-lingva (armeano-georgiano-ruseasca), cu prosoape mari si paturi lafel, cu perdelute cochete si tapet cozy. totul la pret de hostel ieftin - ceva gen 10 euro pe noapte pentru amandoi. it's a dreaaaam. ne instalam fericiti, socializam umpic cu familia, bem si un ceai cu ei si pornim sa ne plimbam. life is beautiful.

Peacock Land

2009-10-25T15:55:00.004+02:00

Pe bulevard la Batumi, in mini-rezervatii circula domnii:

Fetele de la Info

2009-10-25T15:20:00.003+02:00

A doua zi dimineata ne caram rapid de la hotelul sordid si luam al doilea taximetrist hot din Batumi. ii zicem sa ne duca la o gazda langa mare (in georgiana :))) si dupa ce ne ocoleste o mie de ani ne lasa undeva la marginea orasului langa un hotel megascump. noroc ca acolo receptioneru vorbeste engleza si dupa indicatiile omului ajungem la centrul de informare turistica. centrul arata foarte bine, cele doua fete rusoaice si dragute vorbesc engleza la fix, nu au facebook pentru ca folosesc "the russian facebook", se plimba si se fotografiaza cu noi si promit ca rezolva repede de o gazda smechera. Iata-le:

Batumi @ night

2009-10-25T14:25:00.003+02:00

Dupa-masa pe la ora 4, dupa ce ne-am luat la revedere de la Giorgi si de la mama sa celebra, am plecat spre Batumi cu Marshutka. Marsutka e ceea ce intelegem noi prin maxi-taxi. Giorgi i a dat un bacsis taximetristului care ne-a dus la autogara si omu ne a rezolvat cu biletele pentru Batumi si ne a si gasit loc kiar in fata langa sofer. dupa vreo 6 ore de mers pe drumuri serpuite si distruse cu un sofer mega-dement si cu doar o oprire scurta in camp am ajuns pe la 10 jumate seara in Batumi. aici am luat primul taxi - un hot ca orice taximetrist de la mare - si i am zis sa ne duca la un iapi hotel=hotel ieftin. zis si facut si ne duce omu la marginea orasului la un amarat de hotel mizer si alambicat cu scari mici si urate si un receptioner ursuzo-dubios. camera noastra se afla la ultimul etaj, are o baie minuscula, n-are prosoape si nici hartie igienica, in schimb are igrasie. si de la fereastra se vad luminile statiunii in departare si vanzatorii de pepeni pe trotuarul din fata blocului.

Iesim in cartier sa cautam un restaurant, ca nu mancasem toata ziua. suntem intro zona umpic dubioasa, murdara si intunecata - suburbie de port. habar nu avem inc e directie e centrul sau in ce directie e marea. si nici cat de departe de unde suntem. urmeaza ca a doua zi sa mergem la oficiuld e informare turistica si sa ne gasim o gazda. pana atunci, morti de foame, nervosi si obositi, ne asezam in fata la o alimentara, luam o paine georgiana cu o branza de vaca tip Fagaras si o Cola la jumatate + o ciocolata georgiana destul de buna si asta este. totu cu echivalentu a vreo 6 lei. noapte buna!

Flea Market People

2009-10-23T23:36:00.004+03:00

Tbilisi Flea Market

2009-10-22T22:59:00.005+03:00

Giorgi's Room

2009-10-21T22:24:00.004+03:00

Giorgi n primeste la el acasa, ne da camera lui, se cearta cu maica-sa (cu care are o relatie mega-amuzanta de love-hate), si face tot ce poate ca sa ne fie super. noi nu mai aveam camera de hostel, fiindca trebuia sa plecam a doua zi dupa party la Batumi. asa ca de la 7 dimineata la 12 dormim la Giorgi. la 12 maica-sa ne keama la masa si ne pregateste ceva oua, branza, rosii, din care eu ciugulesc putin. lui Giorgi ii pregateste ceva fiertura dezgustatoare - "for my sick stomach". noi avem autobuz la 4 iar pana atunci ne pregatim sa mergem la targul de vechituri. tot Giorgi ne va rezolva cu un taxi si cu instructiuni. pana atunci ii fac poze prin camera, unde gasesc:

Si, cea mai tare, o poza cu mama lui Giorgi in tinerete, alaturi de Giorgi Shengelaia, regizorul celebrei comedii absurdo-kafkiene Muntii Albastri, si cu prietenul meu din copilarie... Serghei Paradjanov!

Georgian Electro Party

2009-10-21T21:40:00.006+03:00

Exact in seara in care ne-am intors din mtskheta-gori-uplitsikhe trip noul nostru prieten Giorgi ne ia pe sus, ne urca intr-un jeep impreuna cu inca vreo 8 oameni, se opresc la super-market si iau o tona de vodka, vin, bere, dulciuri si tot asa, si o luam spre un deal din afara tbilisi-ului, "for a techno party festival". culegem de pe drum un neamt foarte tare care face turul caucazului pe urmele prietenei sale care preda germana in baku si doi francezi studenti care fac voluntariat in georgia. si pe un alt prieten de-ai lui Giorgi, tot Giorgi, care are tot felul de probleme fizice, de la lipsa vocii la mers schiop si probleme la maini. toata lumea se poarta bestial cu el, adica omul e super-integrat, face glume cu toata lumea, face miscari de box cu baietii si nu e nici o secunda tratat "diferit". se recomanda "film director", dar dupaia ne spune ca lucreaza de fapt "casting director" la o agentie de productie de film. vorbeste engleza cel mai bine dintre toti si ii plac comediile. tot socializand cu echipa ajungem sus pe deal, unde nici jeepu nu mai face fata. trecem din rapa in rapa si din balta in balta dar pana la urma ajungem la o distanta rezonabila de party-ul vestit. muzica e un fel de minimal. "russians like house, but us georgians like minimal" ne explica Giorgi. cica cel mai cunoscut dj georgian mixeaza la Paris si il stie toata lumea. eu nu. desi e obvious ca prietenii nostri sunt mai degraba rock'n'roll decat minimal, scot vodka si berea si ne distram in continuare. nu intram dupa gardul care delimiteaza spatiul oficial de "party" pt ca se plateste. de altfel pe "ring" e mega-aglomerat si o buna parte dintre oameni stau de vorba sau danseaza in afara spatiului oficial. pe la 2-3 noaptea adormim in masina rupti de somn dupa calatoria stalinisto-medievala. ne trezim pe la 7 dimineata la Giorgi acasa. (to be continued)

Medeea Moods la un castel batran

2009-10-17T23:00:00.004+03:00

Castelul din poze ne-a fost prezentat drept "the old castle". nu se stie (nino nu stie) exact de cand dateaza. probabil din epoca medievala a georgiei, care se intinde de undeva de la crestinare pana in secolul XIX. anyway pe toate pliantele si pe programul nostru de calatorie domnul castel figureaza sub numele de "old castle". si numele lui in georgiana inseamna exact castel batran. iata-l. si lata-ne.

GEORGIA ON TOP

2009-10-14T20:35:00.006+03:00

UPLITSIKHE 2

2009-10-14T15:13:00.004+03:00

A boy and two girls:

UPLITSIKHE 1

2009-10-14T14:54:00.006+03:00

La Uplitsikhe, ca la Kapadokia, oamenii au construit case, biserici, bai publice, si multe altele scobind in piatra. arata intr-adevar genial :)

Gori Restaurant

2009-10-14T14:40:00.004+03:00

Dupa vizita la muzeu, noua noastra prietena si ghid, Nino, ne conduce la un restaurant din Gori (posibil singurul), ne comanda mancarea si ne lasa acolo. mancam salata cu paine si un khachapuri traditional, nici mai bun nici mai rau decat in alte parti, cerem sos de nuci dar primim un fel de ketchup. pe ansamblu e foarte bine. ce e insa funny-weird e ca restaurantul are un fel de separeuri-bunkere - in sensul ca de la masa ta - singura in separeu - nu vezi si nu auzi nimic de afara. iar chelnerul vine... cand simte. doamnele care servesc sunt insa mega-amabile desi ne intelegem prin semne. totul arata cam asa:

Si-a luat drumul si-a plecat

2009-10-09T19:33:00.002+03:00

Un melc in ploaie, exact la iesirea din curtea muzeului :)

Self-portrait in Stalin's Personal Mirror

2009-10-09T19:28:00.002+03:00

Stalin Die-Hards

2009-10-09T19:23:00.004+03:00

Seniorii orasului Gori dezbat si se bucura tovaraseste la casa memoriala:

Studiu de caz: Eugen Costache

2009-10-03T23:55:00.002+03:00

Din partea R.S.R. - Republica Socialistă Română, artistul Eugen Costache creeaza o compozitie din frunze de tutun. Acorda un deosebit interes portretizarii atente, vii, autentice, a celor doi parinti ai comunismului sovietic, V.I. Lenin si I.V. Stalin. Dar da dovada de migala, imaginatie si simt de observatie in alcatuirea intregii compozitii. Un dar facut din inima si muncit din greu. Felicitari!

Camera trofeelor

2009-10-03T23:19:00.006+03:00

Cea mai tare experienta de la muzeu este camera cadourilor. o incapere care arata cam asa:

...si e plina de cadouri/omagii primite de Stalin din toata lumea cu ocazia implinirii varstei de 70 de ani. Iata cateva exemple - un covor din partea prietenilor din uzbekistan:

Un mosaic construit de artistii poporului din Kirgizstan:

Un alt tapet, din Turkmenistan:

Niste saboti rosii de la prietenii partizani olandezi:

Pentru Campionul Pacii, de la comunistii italieni:

Urari de bine din China:

Din Coreea de Nord:

Din Vietnam:

Realism Socialist Georgian

2009-10-03T22:51:00.004+03:00

Iosif si mama sa:

Impreuna cu prietenul Mao Tze Dong

Stalin pedepsit pentru nesupunere la un seminar religios:

O copilarie fericita:

Iosif inteligent de mic:

Stalin Shots

2009-10-03T21:14:00.006+03:00

Fragmente induiosatoare din viata tatucului nemuritor - mai intai stemele tuturor tarilor membre ale Uniunii Sovietice:

Iosif tanar, incadrat de mama si de tatal sau, tarani goergieni sinceri si opresati:

Acelasi Iosef, la inceputul carierei de ilegalist anti-tarist:

Aici alaturi de Lev Trotsky:

Prietenul Vladimir Ilici Lenin:

Primul sef al K.G.B.-ului rusesc:

Stalin in biroul sau:

Cartile lui Stalin in toate cele 14 alfabete ale lumii:

Prima tractorista sovietica:

De vorba cu bunul sau prieten si prozator-dramaturg admirat si la noi, Maksim Gorki:

Pupandu-se pasional cu primul cosmonaut sovietic:

Revolutia e cu noi:

Stalin prizonier in inchisoarea pentru prizonieri politici anti-taristi din Baku:

Cu altii prieteni de suflet si aliati, Winston Churchill si Theodore Roosevelt:

Stalin Ticket/Stencil

2009-10-01T12:10:00.003+03:00

...and we are going in!

2009-10-01T11:57:00.004+03:00

Este singurul loc din excursia de o zi in care nu primim bilete gratuite, cu toate ca am platit pentru tur. doamnele casiere sunt artagoase si suspicioase. inauntru arata cam ca la casa poporului, dar este intuneric bezna. planificarea economiei. exista ghid de limba engleza, o fata tanara, care priveste fix, in gol, stie perfect pe din afara ce are de spus despre fiecare colt al muzeului, recita tot ca pe o poezie si se uita dezaprobatoare de fiecare data cand radem sau comentam ceva despre vreo imagine sau obiect. sta dreapta, poarta o cruce georgiana la gat, merge repede, nu rade niciodata, nu greseste, nu ma asteapta daca vreau sa fac fotografii. nu raspunde la intrebari decat evaziv sau foarte scurt. nu ne explica decat anumite fotografii. nu pare sa creada niciun cuvant din tot ce spune. e un fel de Data din star-treck. la sfarsit, cand ii cer voie sa o fotografiez, zambeste in sfarsit:

Stalin Toilets

2009-10-01T11:53:00.003+03:00

Toaletele pentru public ale Muzeului Stalin din Gori. No comment.

Muzeul Stalin din Gori

2009-10-01T11:30:00.003+03:00

Gori este orasul de bastina al lui Iosif Djugashvili, cunoscut lumii intregi drept marele I.V. Stalin. Giorgi ne-a avertizat ca pe cat de anti-sovietici si anti-rusi sunt georgienii in restul tarii, pe atat de spalati pe creier si stalinisti convinsi sunt cei din Gori. in gori ploua marunt, e pustiu, plin de blocuri comuniste si de case saracacioase. muzeul e construit pe locul unde a fost casa lui Stalin in copilarie. dupa moartea lui, autoritatile sovietice au daramat tot cartierul si au construit noua cladire memoriala. inauntru toti par a crede inca in maretia, cinstea si bunatatea marelui Stalin. se vorbeste cu respect despre el, este martirizat pentru suferintele din inchisorile tzariste, vedem zeci de fotografii ale prieteniei stalin-roosevelt-churchill si nu se sufla niciun cuvant despre vreo crima sau vreo alta ilegalitate. de afara muzeul e putin scarbos. inauntru mi-a cam inghetat zambetul pe buze.

FACEBOOK WITH LATENCY

2009-09-20T22:59:00.004+03:00

Post-ul acesta este primul de pe acest blog care nu se leagă decât tangenţial de experienţele mele de călătorie.
Blogul devine, pentru acest post, unul dintre cele trei canale de comunicare ale self-performance-ului Facebook With Latency. Al doilea canal de comunicare are forma unui self-interview înregistrat astăzi pe suport video şi pus sub cheie pentru a fi vizionat peste trei ani, în cadrul proiectului On Holiday (self-performance with latency). În sfârşit, cel de-al treilea canal de comunicare este chiar facebook.
Mă interesează să investighez diferenţele dintre metoda de sharing online si o metoda de arhivare cu posibilitate de acces limitată. Şi vreau să urmăresc raportarea mea, a celui de peste trei ani, la cele două metode de arhivare şi comunicare.

Cât din activitatea mea (noastră) pe blog, pe facebook, în alte reţele sociale online este sharing instantaneu şi cât este arhivare? Postez pe blog doar pentru a împărtăşi experienţe sau (şi) pentru a le arhiva într-un mediu mai sigur decât suporturile off-line? Sunt suporturile online mai sigure decât cele offline? Se pot pierde în trei, în cinci, într-o sută de ani informaţiile de pe blogspot? Ce voi face dacă de anul viitor Facebook va fi plătit? Îmi voi recupera tot input-ul de informaţie? Ce facem dacă blogurile vor fi cenzurate ca în alte ţări? Pot să arhivez şi starea/înfăţişarea/privirea/mood-ul meu din acest moment? este important să fac asta? Peste 10 ani va fi important (pentru mine, pentru alţii) cum arătam şi ce simţeam în momentul în care am fotografiat căsuţe de refugiaţi la Tbilisi?

Ce este important/vreau/mă interesează să păstrez arhivat/împărtăşesc cu alţii (şi) peste trei ani?
Şi care este mediul/modalitatea cea mai potrivită de arhivare?

În acest moment, două lucruri sunt importante pentru mine (şi pentru a le împărtăşi altora) peste 3 ani, şi peste 10, şi peste 100: istoria familiei mele povestită din perspectivă personală (de urmărit via Facebook) şi imaginea/povestea/feeling-ul/starea actuală a unor oameni din jurul meu. Anume, în ordine aleatorie:

-Adrian Nicolau, vecinul meu de 85 de ani, care în cartea de intreţinere a blocului are 75 de ani pentru că şi-a falsificat vârsta pe vremea când era administrator. Acum 4 ani, a fost destituit pentru că si-a pus centrală proprie în apartament. Conduce un Ford argintiu cumpărat acum doi ani, a dat în judecată noua administraţie a blocului pentru delapidare şi cheamă poliţia în fiecare săptămână pentru a ridica maşinile parcate în faţa garajului personal.
-Unchiul meu Iancu Marcus, care are 87 de ani, locuieşte în Haifa, a emigrat în Israel ca sionist convins şi comunist fervent în 1948, a lucrat ca muncitor în kibbutz, a cunoscut-o acolo pe actuala soţie Frieda, care i-a scos comunismul din cap şi care are încă destulă vervă încât să critice rudele "neatente".
-Medi Vexler Dinu, pictoriţă în perioada interbelică, în vârstă de 100 de ani, fostă elevă a lui Max Herman Maxy, care locuieşte la căminul de bătrâni Rosen, urcă numai pe scări, pentru că nu îi place liftul, dă indicaţii de fotografie, ştie când se află în contre-jour şi povesteşte cum i-a oferit soţului "o fotografie cu ea nud".
-Bunica mea, Eugenia Schwartz, zisă Gigi, care are 76 de ani, mânca baclavale de pe Ada-Kaleh în copilărie, a primit ruşi să facă focul în curte şi să le bea vinul în timpul războiului, iar acum plânge după bărbatul cu care s-a certat toată viaţa, dar tocmai a redecorat casa şi a îmbrăcat din hainele bunicului toţi barbaţii dintr-un sat de pe lângă Bucureşti.
-Domnul Simion, care are 78 de ani, seamănă cu Albert Einstein şi lucrează la experimentele internaţionale din domeniul teoriilor găurilor negre.
-Pompiliu Sterian, care are 90 de ani, a fost ziarist la "Plugarul", comunică cu rudele din străinătate prin email, foloseşte firefox şi google-docs şi s-a mutat de pe yahoo pe gmail, "pentru că merge mai bine".
-Maria Nagy, zisă "Nana Mary", soţia vărului bunicii mele Rozica, din satul Cean, care are 90 de ani, nu se mai inţelege cu nimeni, se ceartă cu vecinii, se ceartă cu fiica ei de 70 de ani, se ceartă cu găinile din curte, pe care le fugăreşte cu băţul fără milă.
-Vasile Lungu, zis Puiu, care are 85 de ani, a băut sodă caustică în copilărie, a fost pilot şi coleg cu regele Mihai la şcoala militară, a scăpat dintr-un accident de avion şi dintr-unul de motocicletă şi a câştigat un proces cu ministerul justiţiei.
-Fatma Irşai, zisă Fati, care are în jur de 70 de ani, locuieşte vis-av-vis de mine, a fost profesoara de română a mătuşii mele şi a unora dintre prietenii mei, e turcoaică şi în aceste zile tocmai iese din Ramazan şi poate mânca pe tot parcursul zilei, face cea mai bună plăcintă cu ciuperci şi în ultima vreme a fost supărată pe mine.

Toţi acesti oameni (împreună cu alţii pe care nu îi arhivez acum şi, foarte probabil, îi voi uita, şi cu mulţi alţii pe care nu îi cunosc) ar putea forma împreună imaginea cea mai autentică, subiectivă şi complexă a României ultimilor 70-80 de ani. De aceea aş vrea să îi avem undeva "arhivaţi" şi accesibili.

Pentru că peste trei ani, la încheierea proiectului, vreau să am arhivat/pot împărtăşi modul meu actual de utilizare a reţelelor sociale (facebook/blog), astăzi arhivez/fac public self-performance-ul Facebook with Latency în mediul online.
Şi mă supun dorinţei mele imediate şi greu de contracarat de a posta=împărtăşi instantaneu tot ce se întâmplă cu mine.

In the future everyone will have his 3 minutes of celebrity?
The future is now :)

Refugee Label

2009-09-13T15:26:00.005+03:00

Pe drumul Mtskheta-Gori trecem pe langa niste case lafel. multe multe multe. absolut identice. la distanta egala unele de altele. peisaj LEGO. nino ne lamureste: sunt case construite pentru refugiatii georgieni din abhazia si osetia de sud. toate cu acelasi pattern pentru oameni cu acelasi pattern - refugiati. iata-le:

More Ruins

2009-09-13T15:12:00.005+03:00

Biserica din Mtskheta

2009-09-13T14:35:00.004+03:00

Mtskheta vechea capitala e un oras micut curat linistit-pustiu in care obiectivul principal este biserica urmatoare:

Blana:

Doamne nervoase care vand matanii la suprapret:

Un tron dubios chiar in mijlocul naosului. Corina Popa, can you explain that?

The Devil?

Cuplu de credinciosi:

Fresh air on the way to Mtskheta

2009-09-13T14:28:00.004+03:00

Pe drumul spre Mtskheta ne oprim pe deal la niste ruine destul de putin interesante, dar de unde poti vedea cum se varsa un rau in altul. peisajul e intradevar foarte tare si aerul in sfarsit CURAT, dupa 4 zile de intoxicare constanta in Tbilisi. iata-ne:

On the road with Nino

2009-09-13T14:15:00.005+03:00

In georgia cam pe jumatate dintre femei le cheama Nino. ghidul nostru pentru excursia de o zi cu masina la Mtskheta (vechea capitala a georgiei), Gori (orasul lui Stalin) si Uplisikhe (ceva oras sapat in stanci) face parte din jumatatea nino. e super-funny si sociabila, vorbeste engleza bine si o place pe monica foarte tare. facem schimb de facebook si ramane sa ne gasim in lumea virtuala. ne promitem reciproc guiding for free pe viitor pentru tbilisi/bucuresti.

Tbilisi Day 4 Scraps

2009-09-13T14:08:00.003+03:00

Ethno-georgian

2009-09-13T13:50:00.005+03:00

In fiecare seara in toata luna iulie, pe un deal de langa Tbilisi vin baieti din toata tara si canta impreuna. sunt din zone foarte diferite ale georgiei, canta destul de diferit ca stil, majoritatea seamana vag cu muzica populara din transilvania si ucraina, danseaza bestial, si sunt de toate varstele, de la pusti pana la domni de 80 si ceva de ani. de la un moment dat devine ingrozitor de plictisitor, dar pentru inceput e destul de tare. mai ales ca publicul kiar reactioneaza si e permanent cu ei. canta la tot felul de instrumente ciudate si foarte mult pe voci. ghiorghi imi spune ca traditia muzicala georgiana e in primul rand vocala. fac un fel de coruri pe 8 voci fiecare cu alta intensitate, parca tinand loc de instrumente. ceva de genul:

Kinkhali at their best

2009-09-13T13:44:00.003+03:00

Ne bagam cu Ghiorghi intr un restaurant vechi de o suta si ceva de ani, kiar pe strada Leselidze, si incepe sa comande de toate. el nu mananca mai nimic ca are "problems with the stomach" iar noi ne indopam cat putem cu salata, paine georgiana, galuste kinkhali umplute cu carne si un kebab asemanator cu cel mancat cu o seara inainte dar parca mai gustos. nici nu se pune problema sa platim noi - gazda noastra platise inca inainte sa ne apucam de mancat. georgian hospitality :)

Ghiorghi din Tbilisi

2009-09-13T13:26:00.004+03:00

Pe Ghiorghi/Giorgi l am cunoscut prin Nino Haratischwili playwright in Hamburg, autoarea textului pe care am lucrat la workshop. ea mi a dat emailul si telefonul lui Ghiorghi, fost coleg de al ei la facultatea de regie din tbilisi. din secunda in care ne am intalnit ghiorghi "ne a luat sub aripa lui". ne a dus pe dealuri cu taxiul (platit de el), ne a dus la restaurant si a comandat o mie de feluri de mancare (platite de el), ne a dus la el acasa unde ne a facut cinste cu vodka si prajituri. ne a facut cunostinta cu mama lui, un fel de cristina corciovescu locala - critic de film sovietic pe la 60 de ani, ne a dus seara impreuna cu prietenii lui la ceva festival ethno pe alt deal, ne a invitat sa ne mutam la el. and so on. tot timpul cu relaxare si firesc gen "thats the way we do things here". am invatat cu el cum se mananca kinkhali - intai sugi sucul din galusca abia apoi mananci. am invatat cu se bea si toasteaza traditional georgian. am vorbit o mie de lucruri despre caucaz, georgia, armenia, azerbaidjan, abhazia, osetia, cecenia, razboi, evrei, toleranta, abuladze, comunism rusia, sovietici si tot asa. Ghiorghi e poet/scriitor/dramaturg. nu face regie de teatru kiar daca a studiat. traieste din ce scrie. si din banii mamei. e dintr-o familie foarte veche georgiana, apropiata de familia regala. nu ii place politica, dar e la curent si ma lamureste si pe mine cu problemele locale. engleza lui nu e cea mai performanta, dar, dupa cum mi a scris si nino, "he allways manages to communicate somehow" :)

Tbilisi People

2009-08-30T13:04:00.004+03:00

Kinkhali (making of)

2009-08-27T22:01:00.003+03:00

Kinkhali sunt un fel de pelmeni rusesti, adica seamana pe undeva cu cea ce intelegem noi prin galuste. doar ca sunt mult mai mari. si umplute dupa preferinte cu carne tocata, cascaval sau ciuperci. domnul vinde aparat de facut galuste. face o demonstratie live, ma cucereste si cumparam un aparat.

Ratacit?

2009-08-27T21:51:00.004+03:00

In mijlocul tbilisi-ului gol, blocat de politie, plin de baraje de autobuze galbene si de baieti inarmati, domnul se plimba relaxat si cu pasi mici pe linia continua a bulevardului Rustaveli. El s-o fi ratacit? sau toti ceilalti oameni?

Pirosmanashvili State Museum

2009-08-23T15:39:00.005+03:00

Niko Pirosmanashvili, cunoscut sub numele de Pirosmani, este unul dintre cei mai importanti, si oricum cel mai cunoscut pictor georgian. a trait in la sfarsitul secolului XIX, inceput de XX, a fost un fel de vagabond mai toata viata, a baut, a tot alergat de la o femeie la alta, ca orice boem al vremii. de obicei picta un tablou pentru o masa de pranz, sau pentru o sticla de bautura. nu a facut niciodata scoala si are un stil naiv care i a facut pe multi sa il apropie de Rousseau Vamesul. eu nu sunt neaparat fan Pirosmani, dar uneori are un soi de inocenta cu care deformeaza oamenii pana la a-i face absolut monstruosi, care imi place foarte tare. Prima data am auzit de pictor intrun scurtmetraj al lui serghei paradjanov, mai interesant decat toate picturile lui pirosmani adunate :)

Ajungem la muzeul/casa memoriala a pictorului din Tbilisi. care este tot intro singura camera-salon, ca si muzeul papusilor. la care se adauga boxa in care a trait Pirosmani. muzeul pare tinut de o doamna impreuna cu cele doua fete ale ei. desi oficial este muzeu de stat. nici doamnele nu vorbesc nicio limba, dar ne lasa bucuroase sa facem poze si ne si vand cu vreo jumatate de euro un set de vreo 20 de post-carduri cu picturile lui Pirosmani.

Iata tabloul meu preferat. se cheama... "Fetita" :)

Mai departe, alte incercari mai putin izbutite:

Camera, de fapt boxa de bloc unde a trait Pirosmani in ultimii ani de viata, pastrata intacta:

Cu savoniera artistului:

Si, in sfarsit, o tusa contemporana, la fereastra de la camera-boxa lui Pirosmani:

Tbilisi-chinese-vietnamese habits

2009-08-23T15:15:00.004+03:00

Tot la noi in cartier sunt cateva buticuri chinezesti. sau vietnameze. sau taiwaneze. am mai vazut vreo doua si prin alte parti ale orasului. toate vand haine si papuci mizerabili si la preturi mizerabile, toate put a cauciuc incins, toate mai au cate o pisica galbena cu brat agitat, umbrele super-ieftine, ochelari de soare foarte urati, the classic dragonul-rosu-stuff. ce e dubios e ca in toate e cate un boss chinez ursuz, care nu raspunde la hello, de parca nu ar intelege engleza, si arunca priviri piezise de pe scaunu lui de sef. si cate una sau doua angajate georgiene, care se straduiesc sa zambeasca, dar te urmaresc pas cu pas, jumatate de metru cu jumatate de metru, ca nu cumva sa furi ceva. la un moment dat ne invarteam cu monica intentionat in cerc prin magazin doar ca sa vedem pana unde o sa mearga fata. si ea constincioasa s-a tinut dupa noi vreo 4 ture prin magazinul de 4 metri patrati, sub privirile tembele ale sefului. weird.

Dinner in Marjanishvili

2009-08-23T15:05:00.004+03:00

Luam metroul din Avlabari si mergem la noi in cartier in Marjanishvili, adica in zona turceasca a orasului. cautam un restaurant georgian/turcesc/azer si pana la urma intram in ceva casa vanatoreasca-like kiar pe bulevardul plin de buticuri turcesti si doner kebap. salata de rosii, ceapa si castraveti, cu marar, patrunjel si o alta planta super-aromata specific georgiana, tocanita de ciuperci cu marar, ulei si aceeasi planta, kebap de vita cu boia iute invelit in lipie. portiile sunt imense si mancarea delicioasa, mult mai buna decat pozele blurry:

Day 3 - Tbilisi Scraps

2009-08-23T12:26:00.005+03:00

WE ARE THE VICTIMS OF ETHNIC CLEANSING!

2009-08-23T12:05:00.007+03:00

Pe masura ce ne apropiem de piata Avlabari, e tot mai multa politie si lume tot mai agitata. iar in piata, cateva sute de demonstranti. inconjurati de zeci de jandarmi. zeci de steaguri cu crucea georgiana alaturi de celebrele dungi americane. e obvious o demonstratie pro-occidentala. la inceput nu inteleg prea bine. cativa s au suit pe statia de metrou si mai tipa cate ceva de acolo. lumea insa nu e nervoasa ci mai degraba multumita. mesajele sunt de bun venit si pline de sperante. "vin americaniiiiii" din romania post-world-war-2 a ajuns acum si in georgia. si americanii dau semne ca vor veni tot atat de repede si de util. anyway se vede ca multi dintre demonstranti sunt refugiati. probabil din abhazia si osetia, in urma razboiului. ne tot invartim pe acolo, dar nu intrebam pe nimeni nimic. imi amintesc de celebrul sfat pe care l am citit pe site-ul ministerului de externe american "american citizens in Tbilisi are adviced not to interfere with demonstrations". ei, nici chiar asa. stam vreo 30 de minute. si foto-documentez:

Catedrala Mantuirii Neamului Georgian

2009-08-22T15:17:00.005+03:00

Razbatem pana la urma intro noua piateta plina de mai multa politie decat oriunde. cu circulatia oprita, verificat masinile, echipaje de jandarmi din 50 in 50 de metri. ma opresc in mijocul rondului ma uit in cinci zari si fotografiez:

Dupa care zic sa trecem de zidul foarte urat si sa intram in curtea a ceea ce putea fi o un fel de palat versailles dupa dimenisunile zidurilor. inauntru vedem uratenia monstruoasa, zisa Catedrala Sfintei Treimi Sameba, despre care aflu mai tarziu ca este construita intre anii 1995 si 2004, de parca nu eram oricum in orasul cu cele mai multe case ale lui dumnezeu din lume. cu banii cu care au daramat un sfert din cartierul Avlabari si au construit monstrul cred ca puteau reface toate casele din centrul vechi. this is so familiar. anyway ca sa ne inveselim umpic iata i pe prietenii nostri militieni, lafel de inteligenti cum li s a dus faima. daca tot statea degeaba ce si a zis baiatu - merita si el sa se traga in poza cu mobilu la catedrala neamului :))

Middle of Nowhere, Tbilisi

2009-08-22T14:45:00.006+03:00

Cautam noi cartierul Avlabari si zonele mai centrale si casele mai vechi de pe acolo, dar nu ne prea descurcam. harta nu ne ajuta deloc, noi tot urcam si urcam si urcam, din numele strazilor nu intelegem nimic, din loc in loc mai apare un echipaj de jandarmi care pazeste cate ceva si blocheaza accesul masinilor, de obicei in puncte cu legaturi occidentale gen consulatul german, oamenii sunt blazati, stersi, obositi, tristi. noi mai urcam mai coboram dar nu prea stim incotro. e cald, am terminat apa si nu prea gasim niciun kiosk, peisajul pare din kosovo, nu din tbilisi. europe is further than ever. so is asia apparently. aici e doar mult spatiu gol. si multi copii. care se uita ciudat - kiar suntem o aparitie exotica, I guess - si vor sa le fac poze. pana la urma gasim un kiosk de unde cumparam o apa ne-potabila (singura proasta din toata excursia - in georgia apa e de obicei excelenta). vanzatoarea e abatuta, caldura e mai apasatoare ca oricand, inauntru e plin de muste. fac o poza si doamna zambeste, in sfarsit.

Tbilisi Puppet Museun

2009-08-22T14:03:00.003+03:00

Gasim intrun ghid pe net muzeul papusilor. si, cum il vazusem si de pe strada la un moment dat, il cautam iar si intram. cladirea e mare, dar pare in mare parte parasita. e o singura camera/salon care e practic vizitabila. ne intampina doua doamne, una e ursuza, mofluza si blazata care urla NO FOTOOO cand ma vede cu camera (apucasem totusi sa fac doua-trei poze destul de nereprezentative). cealalta doamna e amabila, zambitoare, genul intelectuala/aristocrata de pe vremuri. niciuna nu vorbeste engleza sau alta limba in afara clasicei combinatii rusa-georgiana. mofluza merge ca besmetica si baga in priza/intoarce cheitele pe rand pentru tot felul de cutiute muzicale animate cu zeci de papusi care danseaza se pupa se misca zambesc se saluta pe diferite slagare celebre, de obicei nemtesti si rusesti. papusile sunt fascinante dar si mai fascinante sunt mecanismele alea care le pun in functiune. doamna amabila zambeste la noi si ne spune tara de provenienta a fiecarei instalatii. sunt si ceva papusi chinezesti si japoneze care insa nu se actioneaza mecanic ci doar se uita la mine foarte fix si creepy. toata vizita cu toti soldateii, printisorii si reginele miniaturale animate dureaza cam o jumatate de ora. probabil ca vom fi (fost) singurii vizitatori din ziua respectiva. la sfarsitul mini-turului doamna mofluza pleaca fara sa zica nimic. doamna amabila ne da un album cu papusi editat in germania si ma uit pe el cateva minute. dupa care o rog sa ma lase sa i fac o poza. initial crede ca vreau sa fotografiez papusile si se panicheaza. apoi intelege si zambeste. iat-o:

Police Break

2009-08-22T13:57:00.005+03:00

Cand sa ne intoarcem in capatul strazii, vedem ca e plin de politie. zeci de masini, politisti in civil, baieti in uniforme, jandarmi coborati din autobuze galbene, de transport public, tot se uita urat si blocheaza diferite parti ale drumului. se uita urat, nu se supara daca faci poze sau filmezi dar nu te lasa sa treci. e un sentiment de nemultumire in aer pe care nu mi l explic foarte clar. ne panicam putin, ocolim ceva si ne hotaram sa o trecem raul spre Avlabari, un alt cartier vechi aflat pe malul celalalt.

LESELIDZE STR.

2009-08-21T11:54:00.007+03:00

Strada Leselidze este una dintre cele mai faimoase din oras. se afla in partea veche a orasului - Sololaki, incepe de la Piata Tbilisi si se termina la pod, la baile cu sulf. e cam cat lipscaniul de lunga si lafel de agitata/pestrita/aglomerata, mai ales ca se inghesuie pe ea o multime de masini. e plina de restaurante, mai ales georgiene, dar si azere, rusesti, italienesti. e celebra in Georgia pentru faptul ca pe ea stau una langa alta o biserica ortodoxa georgiana, o biserica gregoriana armeneasca, o sinagoga si o moschee - simbol al prieteniei inter-etnice din oras.
Traditionala Khachapuri la un fast-food cu specific georgian, foarte bun si destul de ieftin, kiar la inceputul strazii:

Blocaje:

Si o doamna furioasa (una dintre putinele femei pe care le am vazut la volan) se cearta cu politia, cu colegii de trafic, cu pietonii:

Menorah de vanzare printre icoane crestine intrun magazin religios. yep, weird:

David in the mirror:

Un domn care desfunda:

Motor!

Sinagoga:

Zidul plangerii printat si transferat pe Leselidze:

Niste domni importanti (anyone reading hebrew? anyone reading khartouli? help!)

Magazin/Cantina Kasher - domnul care sta la intrare ma vede ca fac fotografii si zice hello, zic si eu shalom, intreaba "Israel?", zic "No, Romania!", e evident dezumflat, mai ureaza ceva in georgiana si ne luam ramas bun:

Un baiat trist on "a sany day" :)

sweet lips/post-plastic-surgery:

Friendly georgians:

un boxer (probabil) celeru:

Bazaaar:

Subway Books Bazaar

2009-08-21T11:40:00.004+03:00

De la pictura romaneasca la haine second/third-hand, in pasajul din piata Tbilisi:

Japanese People Are Aliens

2009-08-21T11:33:00.004+03:00

In Georgia cu siguranta. iata i rataciti, coplesiti de caldura, tacuti si confuzi, pe bulevardul Rustaveli:

SOLUTIA

2009-08-21T11:31:00.003+03:00

NO WAR!

2009-08-21T11:19:00.004+03:00

Ex-Mall in Tbilisi

2009-08-21T11:07:00.004+03:00

Tot in zona Radisson descoperim un pasaj care a fost odata un fel de mall, cu fast-food, magazine, galerii and so on. acum e total parasit, aproape neumblat, populat de o home-less intre doua varste, plin de grafitti si arata cam asa:

Abandoned Tbilisi

2009-08-21T10:57:00.005+03:00

De dimineata pornim in cautarea unui hoteld e unde sa luam ceva tourist info si o harta corecta a orasului, harta cumparata de pe strada fiind in cel mai bun caz aproximativa. ne indreptam spre Radisson care e cel mai impozant se vede si de la noi de acasa, din mansarda. impozant impozant dar... gol. psutiu. parasit. empty. empty. empty. lafel intreaga zona din jurul hotelului - in chiar mijlocul orasului.

Follow the trenSformers!

2009-08-12T12:40:00.002+03:00

trenSformers isi continua calatoria pe trenul accelerat Cluj-Bucuresti, maine dimineata incepand cu ora 10.00. echipa trenSformers va face live blogging pe

www.veioza-arte.blogspot.com
www.aglomerarispontane.weblog.com
www.mironghiu.wordpress.com
www.matv2.blogspot.com

Urmariti-ne pas cu pas :)

This week I am a trenSformer!

2009-08-11T00:16:00.001+03:00

Mai multe pe:
http://trensformers.wordpress.com/

Good Morning Neighbours!

2009-08-06T22:46:00.003+03:00

In Tbilisi majoritatea caselor au curti mari interioare. cu case cu etaj pe trei sau patru laturi si curtea in mijloc. cam ca scolile de la noi. astfel ca toata lumea se uita pe geam/pe balcon/in casa vecinului. armeni azeri georgieni si toate combinatiile dintre ei se urmaresc non-stop. si se ajuta cand e nevoie. si socializeaza tot timpu. si s tot timpu aware de ce face vecinu. si tot timpu aware de faptul ca vecinu stie ce fac ei. ma trezesc de dimineata, afara e innourat si posac si eu, de pe acoperisul meu, ma integrez in spiritul caucazian. si o salut pe doamna care spala rufe in curte. aerul e rece, doamna e dedicata, afara ploua marunt. atmosfera e cenusie dar vioaie. de mihail sadoveanu.

Tbilisi Night Life

2009-08-06T22:32:00.002+03:00

Se face seara usor usor si noi o luam dinspre Sololaki spre Vera cartierul mai young. strabatem stradutele si bulevardul rustaveli si descoperim o retea de barulete super-cozy si super-zgomotoase in care moda este sa canti cover-uri live. impreuna cu o trupa. canta super-bine, cam toti au voci foarte bune si baga de la hey joe la beatles si de la otherside la sistem of a down toata gama rock. canta si pentru trei prieteni si pentru un pub plin si cel mai mare succes il are varianta adaptata de la another brick in the wall: We don't need no guns around us! We don't need no war controooooool!

The Way Down to Sololaki

2009-08-04T21:13:00.000+03:00

Dupa masa traditionala de la prietenii nostri cuviosi o luam incet incet inviorati de vin si incantati de ospitalitate spre Sololaki, cartierul fancy din Tbilisi (despre care noi inca nu stim ca e fancy:). Iata ce monument de conectare la mapamond imi iese in cale:

Langa Digi, prietenul lui, climatizatorul svietic si mandrul steag al republicii:

La poalele dealului la marginea raului la intrarea pietonalului David, fotografiat de Monica:

Persia has never been so close:

Scarile (green ca ale hostelului) unui magazin de suveniruri de unde monica ia un sos de gratar georgian iar eu o dulceata de nuci, amandoua home-made si ambalate civilizat cu scriere tri-lingva:

Persia again:

Kalla Cafe, pe care o gasesc intamplator, desi mi o recomandase si Nino Haratischwili dramaturga din Hamburg:

Kalla posh si destul de scumpa pentru Georgia, dar au o salata geniala cu sos de susan:

Mai departe in cartier un viitor magazin de pe strada Leselidze:

Si firma unui bar cool din acest Dorobanti al Tbilisi=ului:

Georgia=Hospitality

2009-08-04T21:00:00.003+03:00

La intoarcerea de la mama georgiei, chiar in dreptul manastirii cu pricina oamenii sau pus la masa. intrun feld e curte a bisericii care functioneaza si ca pasaj pietonal spre varful dealului. asa ca noi trecem exact pe langa ei. ei se uita la mine, eu fac cu mana, ei saluta in georgiana, zic si eu hello, moment in care vreo doi barbati se ridica si ne poftesc prin semne si intrun amestec de rusa georgiana si cuvinte englezesti, sa ne asezam cu ei la masa. noi mai intrebam odata sa fim siguri ca am inteles, dar intre timp a si aparut in mana fiecaruia dintre noi cate un pahar cu vin. toastam cu ei, ei pe georgiana, noi pe engleza, incepem sa bem cate putin, fara sa ne asezam. toata masa (vreo 10 persoane, femei si barbati) stau in picioare si beau impreuna cu noi. ne fac semn sa dam paharul pe gat si abia dupa ce am baut ne asezam cu totii la masa. primim inca niste Kachapuri, mai bun decat cel de la restaurant, comunicam in cateva cuvinte englezesti, ne intreaba cum e cu ortodoxismul in romania, le spunem ca din nastere nu ne prea pricepem, ne mai toarna vreo trei pahare cu vin de fiecare, ma invata sa beau vin cum se bea traditional in georgia, dintrun castron de lut, nu din pahar, beau din castron, radem, terminam de mancat si plecam. ne ureaza drum bun si alte lucruri pe limba lor, ne invata sa spunem madlopt=multumesc, vinul e tare si aspru dar foarte palcut pentru mine. viata e frumoasa si georgia primitoare. iata i pe noii nostri prieteni de la manastire:

The Way Up to the Mother of Georgia

2009-08-04T20:08:00.005+03:00

Ajunsi la capatul bulevardului Rustaveli o luam usor usor in sus spre unul dintre dealurile care inconjoara orasul - Tbilisi este asezat intro mini-depresiune si inconjurat de vreo 4 sau 5 dealuri. dealu asta al nostru duce la o statuie foarte urata si inalta care o intruchipeaza pe Mama Georgiei, si mai departe este napadit de gradina botanica a orasului. pana acolo insa mai e mult. mai intai iata-ne pe o strada care inca nu urca:

Mai sus pe o strada care urca:

Cu o casa suferinda si un balcon care da pe afara:

Victoria socialismului se vede in zare departe departe:

Si mai sus unde toate balcoanele poarta gratii:

aproape de o manastire linistita:

Clopotul bisericii manastirii:

Si finally upper and upper chiar la poalele mamei georgiei, de unde orasul se vede asa:

dar si asa (in zare una dintre cele mai mari biserici din lume):

Si mai ales asa (blocul albastru imens se afla in piata Avlabari kiar unde ne a lasat pe noi autobuzul galben de la aeroport):

La poalele statuii un turist vorbaret, turc si vorbitor de engleza turceasca se chinuie sa afle de la niste localnice de 11-12 ani numele statuii. fetele o tot dau cu mother of georgia, dar el nu se multumeste cu raspunsul:
-do you have a name?
-Yes...
-What about you, do you have a name?
-Yes...
-I also have a name! So does the statue have a name?
-Yes....
-What is THE NAME of the statue?
-MOTHER OF GEORGIA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Cateodata diferentele culturale sunt pur si simplu prea mari :)
Noi stam vreo 2 ore ne odihnim respiram aer proaspat si racoros si admiram peisajul.